Majoritatea părinților cu care lucrez în terapie, își doresc din tot sufletul să fie empatici cu propriii lor copii. Însă când vine vorba despre ce înseamnă asta în viața de zi cu zi, parcă se așterne un văl de ceață. Cea mai frecventă confuzie pe care o întâlnesc este aceea că empatia este considerată același lucru cu permisivitatea. O altă convingere distorsionată des întâlnită este aceea că empatia presupune să fii de acord cu celălalt, în cazul de față cu copilul.
Dacă și tu ești părinte și ai o serie de nelămuriri pe această temă, acest articol este pentru tine. Vei afla câteva răspunsuri despre ce este și ce nu este EMPATIA în relația cu copilul tău.
Ca și concept, EMPATIA este adesea definită ca fiind abilitatea de a privi o situație din perspectiva unei alte persoane, de a “simți” din punctul de vedere al celuilalt, de a fi în rezonanță cu experiența emoțională a celuilalt.
Dacă ne îndreptăm atenția spre relația cu copiii noștri, constatăm și simțim că empatia consolidează legătura de apropiere cu copilul. Acesta se simte înțeles, acceptat, mai puțin singur cu stările lui neplăcute sau cu problemele sale. Putem spune fără exagerare că empatia vindecă.
Ori de câte ori ne putem ridica deasupra propriilor emotii, pentru a vedea o situatie din perspectiva copilului, arătăm empatie. În rândurile de mai jos inspirate de Dr Laura Markham, te invit să afli ce ESTE și ce NU ESTE empatia în relația cu copilul tău.
Ce ESTE empatia?
ASCULTARE ȘI ACCEPTARE fără presiunea de a rezolva ceva. Nu este nevoie să rezolvi nimic și nici nu este necesar să fii de acord cu punctul de vedere al copilului. E important însă să accepți dreptul copilului de a avea propriile emoții și să nu iei lucrurile personal. (știu, uneori e dificil să nu o iei personal…😊). Când copiii simt că emoțiile lor sunt înțelese și acceptate, acestea își pierd din greutate și încep să se risipească.
OGLINDIRE și REFLECTARE
Empatia este ca un fel de OGLINDĂ pe care o ținem în fața copilului, e o reflectare a sentimentelor lui, a stării lui de moment. Deseori nu e nevoie să vorbești prea mult, ci doar să fii cu adevărat prezent, să asculți și să oglindești ceea ce observi.
“Pari dezamăgit”, “Îmi pare rău”, “Cred că ai avut o zi grea”, “Te simți atât de furios pe fratele tau…” sunt doar câteva exemple.
RESPECTAREA UNOR LIMITE SĂNĂTOASE
Nu trebuie să îți pierzi echilibrul pentru că empatizezi. Înțelegerea caldă pe care o transmiți copilului nu îți anulează fermitatea, ci o completează în mod armonios.
Ce NU ESTE empatia?
PERMISIVITATE
Poți și trebuie să impui limite, acestea sunt esențiale pentru sentimentul de siguranță al copilului tău. Însă este necesar ca limitele să le impui comportamentelor și nu sentimentelor, întrucât toate emoțiile sunt acceptabile și umane.
“Te-ai enervat foarte tare și l-ai lovit pe fratele tău. Te simți furios dar nu îți permit să îi lovești pe ceilalți…”
REZOLVAREA PROBLEMEI
Atunci când copilul își exprimă sentimentele cu privire la o problemă, are nevoie să-l asculți activ în loc să oferi soluții. Rezistă impulsului de a acționa, soluțiile le veți discuta după ce furtuna emoțională a trecut.
ACORD
Acceptarea sentimentelor copilului și reflectarea acestora nu înseamnă că ești de acord sau aprobi ceea ce s-a întamplat. Îi arăți doar că îl înțelegi, nici mai mult, nici mai puțin.
ANALIZA
Nu e necesar să faci nu știu ce sondări și analize complicate ale psihicului, pur și simplu e nevoie să fii acolo și să accepti ceea ce exprimă cel din fața ta.
CONTESTAREA EMOȚIEI
În realitate, această situație apare destul frecvent și din păcate nu face decât să îl invalideze pe copil și să îi dea sentimentul că greșește prin ceea ce simte.
“Cum să plângi?...un băiat adevărat nu plânge”. “Nu-i frumos să fii furioasă, fetele trebuie să fie cuminți și drăguțe”.
În plus, emoția este împinsă dincolo de percepția conștientă, cu alte cuvinte este “băgată sub preș”, aceasta putând să erupă mai puternic atunci când “se umple paharul”.
ÎNCERCAREA DE ÎNVESELIRE
Normal că vrei să îți ajuți copilul să depășească acel sentiment neplăcut, dar nu trebuie să îi transmiți mesajul că ar trebui să fugă de el. Odată ce găsește spațiul de siguranță pentru a accepta și exprima acea emoție, aceasta va dispărea în mod natural, așa cum a apărut. După aceea copilul va fi gata să se înveselească, adică va schimba subiectul și va relua absolut firesc joaca.
Citind aceste rânduri, poate îți spui că este greu...și daaa, uneori e foarte greu. Uneori o jumătate de oră de plâns sau de furie a copilului tău îți “erodează” parcă toată răbdarea și empatia de care credeai că dispui.
Te asigur că noi părinții, cu toții, avem momente de lipsă de empatie în relație cu copiii noștri. Bine, s-ar putea ca asta să nu te încălzească deloc…dar pot să îți spun: “Bine ai venit în clubul părinților”, nu ești singur/ă în situația asta. E important să șții că nu este niciodată prea târziu pentru a face lucrurile “destul de bine” în rolul de părinte (nu perfect).
Dacă acest articol te-a ajutat să îți schimbi măcar puțin punctul de vedere asupra empatiei în relație cu copilul tău, începe de aici. Setează-ți INTENȚIA, ALEGEREA de a fi mai empatic/ă dintr-o PERSPECTIVĂ NOUĂ, schimbată…pornește cu un nou cadru în mintea ta. De genul, aha, deci NU înseamnă nici să fiu un părinte permisiv, nici să fiu de acord, nici să rezolv sau salvez ceva/pe cineva… CI înseamnă să ascult, să oglindesc, să fiu în rezonanță cu celălalt și să păstrez totodată niște limite sănătoase.
Pe măsură ce vei EXERSA consecvent să fii prezent/ă într-un mod nou, lucrurile îți vor ieși din ce în ce mai bine. Empatia este ca un mușchi care necesită exercițiu constant ca să se dezvolte, să se tonifice. Și nu uita să-ți monitorizezi progresul, să vezi că începi să reușești. De exemplu, azi din 5 interacțiuni cu copilul meu, în 2 am reușit să fiu empatic/ă. E super!! Pentru că, de multe ori facem pași mici înspre progres dar îi trecem pur și simplu cu vederea.
Și atunci când simți că nu mai poți, adu-ți aminte că poți să îți “reumpli cupa”, conectându-te la o realitate mai profundă și mai mare și anume aceea, că îți iubesti copiii orice ar fi și că dorești să fii aici pentru ei, chiar în această clipa. 
(inspirat de Laura Markham - ahaparenting.com)
