“Sufăr deci exist” spune Pascal Bruckner în cartea lui cu același nume, evidențiind o realitate des întâlnită: unii oameni fac din suferință un mod de a fi și de a se defini pe sine.
“Există indivizi care în orice situație aleg negreșit calea dezastrului [...] Viața li se aseamănă cu un maldăr de ruine care-i face să fie liniștiți la gândul că asta le este predestinat. Dacă din întâmplare se întâlnesc cu un alt abonat ca ei la ghinioane, intră într-o competiție nebună și se laudă ostentativ cu toate eșecurile îndurate. Nimeni nu are dreptul să-i învingă pe acest teren. [...] Numai un lucru amenință aceste dureri cronice: năvala unei clipe de fericire. Viața le întinde brațele, îi invită să uite de griji, îi iubește. Mai că trag cu ochiul spre bucurie. Însă e prea târziu: bucuria e ceva ce se cultivă. Ori ei nu au semănat decât ghinion și stări negative, deci trebuie să plece capul și să îndure cu perseverență.”
Viața se mișcă în valuri, iar valurile au prin definiție culmi și căderi. Așa e pulsul vieții, un ritm natural de ascensiuni și căderi, de expansiune și retragere, de lumina și umbră, de speranță și deznădejde. Există însă oameni care își transformă suferința într-o identitate, într-un fel de “acasă”, într-un un loc familiar în care se refugiază. Se ancorează în această stare, refuzând să iasă din ciclul deznădejdii și alegând inconștient să rămână prizonieri ai acesteia.
🟣 Atracția Familiarității
Oricât de contraintuitiv ar putea părea, suferința poate deveni un refugiu, un spațiu “confortabil”. Chiar dacă durerea și eșecul sunt dificile, ele sunt cunoscute și previzibile. Pe de altă parte, necunoscutul – schimbarea, încercarea de a fi fericit – pot părea mult mai înfricoșătoare. Alegând ceea ce este familiar, oamenii evită riscul, dar și oportunitatea de a găsi ceva mai bun.
🟣 Bucuria ca Act de Cultivare
Bucuria nu vine pe tavă, ea este o “artă” care necesită cultivare. Este ca o grădină care are nevoie de îngrijire. Cei care au semănat preponderent negativitate nu pot culege roadele fericirii fără o schimbare cu intenție a gândirii. Este nevoie de curaj și perseverență pentru a depăși zidurile autoimpuse și de a crede în posibilitățile și sensul care există dincolo de suferință.
🟣 Competiția Suferinței
“Eu am suferit mai mult!” Sună cunoscut? Suferința poate deveni un fel de trofeu, un mod de a atrage atenția sau de a ne valida existența. Dar prelungirea acestui joc nu aduce vindecare, întărește identitatea de victimă și vine cu mai multă suferință.
🟣 Suferința ca Limbaj al Conectării
Uneori, e mai ușor să ne apropiem de ceilalți prin povești de suferință. Când cineva ne ascultă, ne simțim înțeleși. Dar ce se întâmplă dacă suferința rămâne singurul nostru mod de a ne conecta? Cum ar fi să învățăm să construim relații și prin bucurie?
💛 Conștientizează atașamentul față de suferință: Primul pas spre schimbare este recunoașterea faptului că ne putem agăța inconștient de suferință, fie din obișnuință, fie pentru că ne oferă un sentiment de identitate sau conexiune. Recunoașterea acestui atașament ne permite să ne eliberăm treptat de el și să alegem o nouă perspectivă.
💛 Acceptă Responsabilitatea: Nu putem controla toate evenimentele din viața noastră dar putem avea control asupra felului în care răspundem la ele.
💛 Rescrie-ți Povestea: Suferința nu este o sentință pe viață, ci un episod din filmul vieții tale. Putem alege să-i găsim un sens, să o vedem ca pe un spațiu de creștere, în loc să o vedem ca pe un capăt de drum.
💛 Cultivă Recunoștința: Există întotdeauna ceva pentru care putem fi recunoscători, oricât de mic. Recunoștința ne ajută să schimbăm perspectiva.
💛 Caută Conexiuni Pozitive: Să ne înconjurăm de oameni care ne inspiră, care ne ajută să creștem și mai puțin de cei care perpetuează negativitatea.
💛 Puterea Perseverenței: Perseverența nu înseamnă doar să rezistăm greutăților, ci să rămânem deschiși către bucurie, evoluție și sens. Adevărata putere vine din a renunța la suferința familiară și din a accepta vulnerabilitatea schimbării.
🌿 Suferința nu trebuie să devină casa noastră ci doar un loc prin care trecem, învățăm și plecăm mai departe. Putem alege să rămânem pe loc, captivi în umbrele ei sau să deschidem ușa spre lumină.
Viața ne cheamă mereu înainte – avem curajul să răspundem?
