Sunt pasionată de psihologie și sunt un etern căutător al profunzimilor sufletului omenesc. Sunt mamă a doi copii, soție, prietenă, fiică…și îmi place să citesc, să cânt, să petrec timp în natură și cu cei dragi mie, să creez, să râd, să am grijă de mine ca Om și ca Femeie.
Iubesc oamenii și cred în potențialul de transformare, în Binele și Frumosul care există în fiecare dintre noi. Am convingerea că în interiorul fiecărui om se află un nucleu profund sănătos și autentic care așteaptă să fie descoperit, că fiecare om are dreptul și capacitatea de trăi mai fericit, mai bine, mai sănătos și în acord cu ce este el cu adevărat.
Din copilărie obișnuiam să observ oamenii și relațiile dintre ei, intuitiv încercam să pătrund dincolo de ceea ce se vedea “cu ochiul liber”, îmi plăcea să analizez profunzimile și cauzele lucrurilor. Dorința vie de a cunoaște lumea, de a înțelege cum funcționează, de a afla de ce sunt lucrurile așa cum sunt, de a găsi legăturile dintre evenimentele și fenomenele vieții, este cea care m-a ghidat dintotdeauna. Această căutare mi-a deschis în mod natural poarta spre psihologie și spiritualitate, inițial prin propria mea muncă de autocunoaștere și dezvoltare interioară, ca mai apoi să devină parte din menirea mea. Sper ca prin această profesie să pot contribui măcar cu o picatură la o lume mai bună și mai sănătoasă.
Principiile care mă ghidează în activitatea mea profesională sunt: confidențialitatea, empatia și acceptarea necondiționată, autenticitatea, deschiderea pentru orice situație asupra căreia dorești să reflectezi și să lucrezi, încrederea în tine ca și client, în resursele și capacitățile tale.
Alte valori importante care mă călăuzesc în munca mea (și nu numai) sunt: onestitatea, intuiția, simțul umorului, iubirea, libertatea, adevărul, creativitatea, flexibilitatea.
Dacă dorești să începi procesul terapeutic, este important să știi că îți sunt alături cu empatie, suport și implicare și îți pun la dispoziție modele și strategii terapeutice adaptate nevoilor tale. De asemenea, este la fel de important, ca tu să vii cu responsabilitate, deschidere și disponibilitate pentru efortul susținut pe care îl presupune acest demers de creștere personală, transformare și/sau însănătoșire emoțională.
Doresc să iți ofer un spațiu sigur și susținător în care să îți poți deschide Mintea și Inima și să te însoțesc în drumul redescoperirii de sine, pentru a deveni Arhitectul propriei tale vieți.
Formare profesională
În prezent lucrez atât online cât și în propriul meu cabinet din Timișoara.
Ofer servicii de psihoterapie în limbile română și maghiară.
Alte cursuri:
Afilieri: